De câțiva ani încoace, rezultatele obținute de elevii din Teleorman la examenul de Bacalaureat sunt de-a dreptul dezastruoase. Practic, în sesiunea de toamnă a examenului maturității, doar 23% dintre candidați au reușit să obțină nota 6. 

Rata de promovabilitate este, din nou, sub nivelul celei înregistrate la nivel național și, din păcate, încă există cazuri de unități de învățământ în care niciun elev n-a fost suficient de pregătit pentru a obține note de trecere.

Din cei 799 de elevi prezenți în cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, 184 au fost declarați „admiși”, cea mai mare medie, de 8.34, fiind obținută de către un elev de la Liceul Teoretic din Videle. În timpul examenului, doi absolvenți au fost eliminați pentru tentative de a „se inspira” de la colegi. De asemenea, la Liceul Tehnologic din Drăgănești Vlașca și la Colegiul Tehnologic „Andrei Șaguna” din Botoroaga situația este una foarte gravă, pentru că niciun elev nu a luat notă de trecere. Nici restul unităților de învățământ din județ nu au bifat performanțe mult mai bune, mediile cele mai mari variind între 6.5 și 8.34.

Imediat după publicarea rezultatelor, absolvenții nemultumiți au putut depune contestațiile.

Articolul precedentContrabandă cu țigări la punctul de trecere a frontierei din Turnu Măgurele
Articolul următorAlexandria are sistem de parcare ca-n Londra