Referendumul pentru familie este susținut de toate partidele politice, mai puțin de USR, teoretic. Practic, niciun partid nu ia atitudine în Teleorman, atunci când vine vorba despre nereguli la acest scrutin. Ieri, pe 28 septembrie, a avut loc, la Tribunalul Teleorman, ședința de tragere la sorți a președinților de secții de votare, pentru Referendumul organizat pe 6 și 7 octombrie 2018. La această întrunire, consecvent a fost doar PSD, fiind singurul partid care s-a prezentat să vegheze tragerea. PNL, principalul partid de opoziție (în viziunea unora, că în realitate nu face nicio opoziție concretă) nu s-a sinchisit să vadă cine vor fi personajele care vor prezida scrutinul pentru familie. PMP, de asemenea, a lipsit de la ședința respectivă, precum și USR, cel care se bate cu pumnii în piept că nu se bagă în iubirea dintre două persoane. De ce era importantă această ședință? Pentru că, la o simplă analiză, din cele 334 de secții de votare din județ, 238 de președinți extrași sunt incompatibili. Unul, însă, îi întrece pe toți, fiind urmărit pentru frauda la vot, alături de fostul primar al localității. Păcuraru Marian este urmărit penal pentru săvârşirea a trei infracţiuni: abuz în serviciu, amenințare și FRAUDĂ la VOT! Cu ar veni, acesta nu are dreptul legal să fie preşedinte sau locţiitor într-o secţie de votare, conform hotărârii nr.11/2015, apărută în Monitorul Oficial nr.832/6.11/2015, care la art.2, lit.g, specifică “poate face parte din corpul experţilor electorali persoana care NU ESTE URMĂRITĂ PENAL, trimisă în judecată penală sau condamnată penal”. Dar cine să se revolte în Teleorman și să conteste numirea, dacă partidele de la care avem pretenții să facă opoziție stau în poziție?!

 

Articolul precedentMultiplul campion mondial Attila Szabo a adus o altă medalie strălucitoare în Teleorman
Articolul următorO minoră din Teleorman a căzut pradă unui vânător de pornografie pe Facebook