Pentru că „realizările” partidului nu mai sunt atât de bine reflectate nici măcar de presa aservită, PSD și-a luat soarta mediatică în propriile mâini și și-a făcut gazetă proprie. Online. 

Platforma care poartă sigla PSD (online.psd.ro) conține detalii despre investițiile pe care administrațiile locale pesediste le fac și diverse precizări legate de noutăți legislative controversate. Cei care se ocupă de gestionarea rețelelor de socializare ale PSD Teleorman promovează agresiv această „gazetă” de partid, înțesată cu realizări aproape zilnice ale Consiliului Județean Teleorman și ale administrațiilor locale pesediste.

Citind articolele publicate acolo, aproape că ai putea avea senzația că România se află în plină înflorire. Noroc că oamenii încă mai au motive să privească în jurul lor și să vadă că banii, chiar dacă există, sunt cheltuiți într-un mod care ar trebui, cel puțin, să le ridice semne de întrebare. Interesant este că, însă, că deși au destulă presă de partea lor, pesediștii nu mai au încredere în nimeni și, din punct de vedere mediatic, au decis să-și ia soarta electorală în propriile mâini.

Articolul precedentTimotei Stuparu, secretarul general adjunct al Senatului, și-a angajat fetele în administrația centrală
Articolul următorProtestul lui Daniel Tuinete continuă la Turnu Măgurele: „Cum ai luat hotelul, mă?”