Prima tranşă de vaccin anti-COVID pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani va fi livrată în perioada 21 – 25 ianuarie, anunță Ministerul Sănătăţii.  Vor fi distribuite 114.000 de doze la centrele de vaccinare, pentru administrare la copii din grupa de vârstă menţionată.

„În perioada 21- 25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranşă de vaccin pediatric anti-COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani. Este vorba despre 114.000 de doze care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copii din grupa de vârstă menţionată”, precizează ministerul.

Platforma RoVaccinare informa joia trecută că imunizarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât şi în cabinetele medicilor de familie.

Conform platformei RoVaccinare, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 micrograme comparativ cu 30 micrograme), însă, ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

„Riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12 – 17 ani. Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieţi, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4,3 cazuri la un milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populaţia nevaccinată fiind de 0,2 – 1,9 cazuri la un milion de persoane în interval de şapte zile”, arăta aceeaşi sursă.

Articolul precedentȘcolile și grădinițele cu sub 60% dintre angajați vaccinați, din localitățile cu incidență de peste 3 la mie intră în online
Articolul următorMinistrul Energiei explică de ce unii furnizori nu au aplicat plafonul și reducerea la facturile de energie