Mai mulți semnatari din orașul Alexandria ai acțiunii civice „Fără penali în funcții publice” s-au trezit, începând de ieri, 14 septembrie, cu poliția locală la ușă. Primăria Alexandria admite că verificările sunt dispuse de primarul Drăgușin. 

Oamenii spun că polițiștii locali i-au rugat să-și recunoască semnătura din listă, dar și că datele lor personale au fost verificate. Mai mult, polițiștii locali ar încerca să-i inducă în eroare pe semnatari, spunându-le că lista este întocmită pentru schimbarea constituției, la modul general și nu pentru solicitarea efectivă de interzicere a accesului persoanelor cu probleme penale la funcțiile publice.

Mulți dintre cei verificați au povestit experiențele lor și declară faptul că acțiunea pare a fi una de intimidare.  Florentina M. a povestit că poliția a venit la ea acasă și i-a solicitat recunoașterea semnăturii, precum și confirmarea datelor personale: „Mi-au bătut la ușă în cursul acestei dimineți. A deschis fiica mea. Era un polițist de la poliția comunitară, cred. Și mi-a arătat semnătura mea de pe o copie a listei și m-au întrebat dacă semnătura îmi aparține. Apoi m-a întrebat dacă am semnat pentru modificarea constituției. Am spus că e semnătura mea și că o recunosc. Și le-am spus că am semnat pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”. Și mi-a zis că nu scrie acolo că pentru asta am semnat, ci pentru modificarea constituției. Le-am spus că se presupune că se va schimba și constituția în sensul ăsta. L-am invitat în casă și mi-a dat să completez niște hârtii. Erau două tabele, prin care îmi dădeam din nou datele personale și o recunoaștere a faptului că am semnat. Ce mi se pare mie greșit, pe lângă faptul că te trezești cu polițistul la ușă, e faptul că te întreabă dacă ai semnat pentru modificarea constituției, ca să spui nu. Și sunt sigură că sunt mulți care nu înțeleg întrebarea asta.”

O altă femeie din Alexandria, Cristina D. a scris pe Facebook în cursul zilei de astăzi: “Campania „Fără penali în funcții publice” a ajuns în etapa verificării semnăturilor, o etapă logica în procesul interzicerii cetățenilor condamnați definitiv să mai ocupe funcții publice în instituțiile de stat. Doi reprezentanți ai Poliției locale vin sa verifice dacă eu am semnat petiția (pana aici nimic anormal). Ce mi s-a părut anormal a fost insistența în a ma convinge că nu știu ce am semnat… Știu ce am semnat și îmi asum!”

Mai mult, Primăria Alexandria, prin vocea viceprimarului Ioan Augustin, admite că există o dispoziție a primarului Victor Drăgușin, în sensul verificării la domiciliu a veridicității datelor cuprinse în liste. El susține că acțiunea va continua până la identificarea și verificarea tuturor persoanelor care au semnat listele în cauză.

 

Articolul precedentO elevă de 14 ani din Teleorman își acuză profesorul de hărțuire sexuală
Articolul următorUniversitatea Alexandria debutează pe teren propriu