Rugăciunea zilei

Rugăciunea Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei

Sfântă și întocmai cu Apostolii Mare Împărăteasă Olga, prima între sfinții Rusiei, rugătoare caldă și mijlocitoare a noastră către Dumnezeu! La tine alergăm cu credință și ne rugăm cu dragoste: fii ajutătoarea noastră întru tot binele și precum în viața vremelnică te-ai ostenit să-i luminezi pe strămoșii Rusiei cu lumina sfintei credințe și să-i înveți să facă voia lui Dumnezeu, așa și acum, petrecând în luminile cerești, cu rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, ajută-ne nouă să ne luminăm mintea și inima cu lumina Evangheliei lui Hristos, ca să propășim în credință, în evlavia și în iubirea lui Hristos. Celor ce sunt în necazuri și suferințe dă-le mângâiere, celor nenorociți întinde-le mână de ajutor, pe cei rătăciți îi înțelepțește și cere pentru noi de la bunul Dumnezeu toate cele de folos pentru viața vremelnică și veșnică și astfel, bineviețuind aici, să ne învrednicim de moștenirea veșnicelor bunătăți în Împărăția lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Gândul zilei

,,Zadarnic înalți ochii la cer, dacă nu știi să îi cobori la cel ce suferă lângă tine!’’- Părintele Iustin Pârvu

Știai că?

Exclamația ,,Aleluia!’’ reprezintă o secvență dintr-o cântare de laudă în cadrul cântecelor bisericești.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 16 iulie 2022
Articolul următorDetalii cutremurătoare din dosarul Revoluției. Bobby Păunescu: Cei care trebuiau să facă lumină nu puteau să o facă pentru că erau în camera întunecată