Cu puțin timp înaintea începerii anului școlar, Ministerul Educației a tipărit noile manuale de geografie pentru clasa a VI-a. De acolo, elevii vor afla că orașul Turnu Măgurele se află în Mehedinți, și nu în Teleorman.

După cum știm, Ministerul Educației a schimbat procedurile, astfel că nu se mai organizează licitații pentru editarea manualelor, ci se publică toate la Editura Didactică și Pedagogică din subordinea sa. Ministerul a anunțat că a tipărit deja 1,6 milioane de exemplare și că „speră” ca acestea să nu conțină erori.

Numai că speranța nu e suficientă ca să acopere erorile uriase, deja semnalate în noul manual de geografie. Printre altele, elevii de clasa a VI-a vor găsi orașul Turnu Măgurele în locul orașului Drobeta Turnu Severin, dar vor afla și faptul că Marea Moartă este situată în locul Mării Roșii.

Articolul precedentAnul acesta, cetățenii de onoare ai Alexandriei sunt medicii Florin Obădan și Didina Iacob
Articolul următorFiul lui Dragnea se lansează în afaceri imobiliare!