Copiii care s-au remarcat prin rezultatele deosebite obținute la competițiile școlare din județul Teleorman au fost premiați de Consiliul Județean Teleorman. Chiar dacă premiile au fost modeste, cei mai inteligenți tineri teleormăneni s-au bucurat măcar de recunoașterea publică a meritelor.

Totul s-a întâmplat ieri, 22 octombrie, când președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, însoțit de viceprimarul Ioan Augustin și alți oficiali au decis să-i felicite public, în cadrul unei ceremonii, pe tinerii performanți ai Colegiului Național „Al. Ioan Cuza” Alexandria, Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria, Colegiului Național „AL.D.Ghica” Alexandria și Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria, cărora le-au oferit și premii din partea Consiliului Județean Teleorman.

După cum știm, premiile constau în niște sume modeste de bani, hotărâte în cadrul forului decizional. Însuși Cristescu a admis că banii oferiți copiilor deștepți ai județului sunt foarte puțini, însă se pare că doar atât e posibil să li se ofere. Vorbim despre sume cuprinse între 250 și 700 de lei, pentru premii la olimpiade naționale și internaționale. 

În a doua parte a zilei, oficialii au continuat cu premierea elevilor de la Școlile gimnaziale „Mihai Viteazul”, „Ștefan cel Mare” și Școala gimnazială.nr 7 din Alexandria. 

Articolul precedentAlexandria, pe harta orașelor unde va rula filmul Moromeții II
Articolul următorEXERCIȚIU! Incendiu violent pe Eurobacul Turnu Măgurele – Nikopole