Alexandria, reședința județului Teleorman, mai păstrează doar în pietre amintirile eroismului local. Iar cea mai cunoscută dintre ele este Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, aflată în fața Instituției Prefectului. 

Războiul pentru întregirea patriei le-a oferit pacea eternă câtorva sute de soldați alexăndreni. Pentru cei 678 de eroi ai orașului era necesar un gest de recunoștință, care s-a concretizat într-o idee frumoasă: ridicarea unui monument în amintirea eroilor care și-au adus contribuția la făurirea idealului național. Din acest motiv, s-a constituit un comitet de inițiativă, condus de judecătorul Ion Ionescu, care a luat legătura cu sculptorul Dumitru Mățăuanu pentru îndeplinirea obiectivului.

În anul 1925 a fost așezat soclul la intrarea principală din parcul orașului. Patru ani mai târziu, în timp ce lucra la definitivarea lucrării sale, Dumitru Mățăuanu s-a sinucis, fapt care a determinat comitetul de inițiativă să apeleze la un alt artist, de data aceasta, sculptorul vizat fiind Spiridon Georgescu.

În cadrul Monografiei Orașului Alexandria, Ilie Catalina se referea la monumentul în cauză, descriindu-l ca pe o autentică operă de artă: “Este așezat la intrarea principală a grădinii publice, în strada A. Văcărescu. Inițiativa a fost luată de domnii Gâdea (profesor) și Ionescu (judecător), în anul 1922, strângând primul fond  prin colectă. Distinsul sculptor Mățăuanu a executat soclul din piatră. Pe fațetele laterale patru basoreliefuri de bronz închipuie scene din războiul cel mare. În timpul din urmă, s-a executat și soldatul monumentului, din bronz, de către sculptorul Spiridon Georgescu și astfel s-a completat în anul 1933.”

Ca și în cazul altor monumente istorice sau clădiri cu parfum de înțelepciune, Monumentul Eroilor din Alexandria nu ne spune prea multe. Și nici nu-l arătăm cu mândrie celor care ne vizitează, căci noi considerăm că prezența respectivului soclu  este la fel de firească precum bordurile vopsite în roșu. Din păcate pentru noi, nu e firesc eroismul aici… La fel cum nu e deloc firesc că ne trăim viețile în afara acestor repere…