Guvernul României a anunțat mobilizarea generală pentru recuperarea celor patru piese de tezaur dacice furate din cadrul expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”, organizată la Muzeul Drents din Assen, Olanda. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, că a fost înființată o celulă de criză la nivelul Guvernului pentru a coordona eforturile necesare aducerii înapoi a artefactelor de patrimoniu.
„Am decis organizarea unei celule de criză la nivelul Guvernului pentru coordonarea eficientă a activităților care țin de recuperarea celor patru piese de tezaur furate de la expoziția din Olanda. Mâine voi dispune trimiterea Corpului de Control al Prim-ministrului la Ministerul Culturii pentru a verifica toată documentația legală care a stat la baza organizării acestei expoziții”, a anunțat Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Din celula de criză fac parte reprezentanți ai Ministerului de Interne, Poliției Române, Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Culturii. Premierul a precizat că ministrul Culturii, Natalia Intotero, va discuta cu familia regală și cu premierul Olandei în cadrul unor întâlniri bilaterale, în marja evenimentelor de comemorare a 80 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz. Intotero va transmite mesajul ferm al Guvernului României cu privire la recuperarea rapidă a pieselor de patrimoniu.
Totodată, premierul a menționat că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, va trimite de urgență în Olanda o echipă de polițiști criminaliști, care să colaboreze cu autoritățile olandeze. „Experții români se vor deplasa în Olanda și vor asigura aducerea în țară cât mai rapidă a celorlalte piese de patrimoniu care au făcut obiectul acestei expoziții,” a adăugat Ciolacu.
Incidentul, calificat drept „deosebit de grav” de către Ministerul Culturii, s-a produs prin utilizarea unui exploziv pentru a pătrunde în muzeu printr-un zid exterior. Artefactele furate includ Coiful de Aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, datate din a doua parte a secolului I î.Hr. Toate piesele erau asigurate conform standardelor internaționale.
Parchetul General a deschis un dosar penal în acest caz, iar autoritățile olandeze continuă investigațiile pentru identificarea făptașilor. Spargerea a fost executată cu un grad ridicat de profesionalism, ridicând semne de întrebare privind securitatea expoziției.
Sursa: Newsinn