Un control al Direcției Sanitar Veterinare la o fermă din Teleorman s-a finalizat prin descoperirea a peste 4 milioane de ouă contaminate cu o substanță periculoasă pentru sănătatea umană. 

Totul a început în luna noiembrie, când veterinarii au ajuns la ferma din localitatea Drăgănești Vlașca în control. S-au prelevat probe cu ocazia respectivă, probe care au fost trimise la Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară  din București.

Potrivit unui comunicat de presă, emis de Direcția de Sănătate Publică Teleorman,se pare că ouăle în cauză erau contaminate cu o substanță interzisă în Uniunea Europeană, și anume Fipronil. „Ca urmare a primirii buletinului de analiză, care relevă depășirea limitei maxime admise pentru substanța Fipronil, DSVSA Teleorman a dispus până la data acestui comunicat, sechestrarea unui număr de 4200000 de ouă, care vor fi dirijate la o unitate autorizată pentru a fi distruse.”
Ferma este supravegheată în continuare, find prelevate și expediate probe din ouă către Institutul de resort, până când vor fi confirmate buletine de analiză, care să releve dispariția substanței din produsele alimentare respective. În acest moment, Direcția de Sănătate Publică desfășoară o anchetă la ferma în cauză pentru a stabili sursa contaminării cu Fipronil.
Fipronilul este un insecticid cu spectru larg, interzis în Uniunea Europeană la animale destinate consumului uman, din cauza riscului foarte crescut pentru om de a suferi diverse forme de toxiinfecție alimentară.
Articolul precedentRaed Arafat vine în Teleorman să evalueze activitatea ISU
Articolul următorUn afacerist din Teleorman a făcut miliarde din contracte cu statul, după ce s-a alăturat PNL