O adolescentă în vârstă de 15 ani din Teleorman a alertat, la începutul acestei luni, autoritățile cu privire la faptul că prietenul ei, împreună cu unchiul acestuia, o forțau să se prostitueze. 

Fata povestește acum prin ce-a trecut și se teme că autoritățile nu vor face dreptate, existând un dosar penal după anunțarea poliției, însă actualmente cercetările se fac asupra situației, nu asupra persoanelor incriminate. Mai mult, unchiul fostului ei prieten e în libertate, iar fata și familia ei se tem de consecințe.

Pe data de 7 august a acestui an, la Poliția Alexandria s-a făcut o sesizare pe numărul de urgență 112 cu privire la faptul că părinții unei copile de 15 ani aflaseră că aceasta se prostituează de câteva săptămâni, forțată de prietenul ei și de unchiul acestuia. Comisarul de poliție Iulian Orbeșteanu din cadrul Inspectoratului de Poliție Teleorman spunea atunci că bărbatul despre care se pretinde că ar desfășura activități de proxenetism este, de fapt, un adolescent de 15 ani.

În realitate, băiatul de 15 ani nu putea face de unul singur presiunile, așa că era ajutat de o rudă. Mai precis, de unchiul său, în vârstă de 40 de ani, despre care există declarații potrivit cărora ar mai fi trimis fete „la muncă” în Germania, prin aceeași metodă: Loverboy. Însă folosește în scopul racolării de fete „talentul” nepotului său. Fata povestește acum prin ce a trecut, inclusiv faptul că și-a pierdut virginitatea cu un client sau că atunci când refuza să întrețină raporturi sexuale cu străini, era bătută.

S-a întâmplat să și refuz relații sexuale, dar zicea că toate femeile fac asta. M-a bătut unchiul fostului meu prieten, iar fostul meu prieten era prezent când asta se întâmpla. Mi-am pierdut virginitatea de curând, dar nu cu prietenul meu… ci cu un client. A fost groaznic. Nu trebuia să fac asta, chiar dacă îl iubeam pe el. Nu trebuia. Mi se pare o prostie ce am făcut. Pe el nu l-a deranjat că mi-am pierdut virginitatea cu un client, pentru el contau numai banii. Își bătea joc de mine. Adică spunea că mă iubește, dar în inima lui era o altă fată și în capul lui erau numai banii. Nu mai vreau niciun bărbat în viața mea.

La un moment dat, am fost dusă la un grătar și acolo am fost bătută, iar unchiul lui mă bătea de fiecare dată când refuzam să fac ce zicea el. Era prezent la bătăile astea și fostul meu prieten, dar el nu zicea nimic. I-am zis de multe ori că nu e bine, că sunt minoră, că o să-i zic mamei și că ea o să meargă la poliție, dar el zicea că sunt proastă și dacă o să ajungem vreodată la poliție, să zic că nu fac asta, pentru că dacă zic da, el nu o să aibă nicio problemă, că are relații.„, a declarat fata din Teleorman.

Articolul precedentPolițiștii teleormăneni au reținut 22 permise de conducere în minivacanța de Sfânta Maria
Articolul următorNeatenția a produs un alt accident grav pe șoselele Teleormanului