Schimbări în Consiliul Local al orașului Alexandria, unde unui consilier al PSD îi încetează mandatul înainte de termen, așa că luni, într-o ședință extraordinară, va fi numit în funcția de consilier local fostul șef al TSD Teleorman, Marian Potbăniceanu. 

Din motive încă neclare, consilierul local PSD, Marian Mocanu, își încetează mandatul înainte de termen, iar gurile rele susțin că pesedistului i se pregătește o funcție într-o instituție deconcentrată. Locul acestuia va fi luat de fostul șef al tineretului pesedist teleormănean, Marian Potbăniceanu, care până acum a ocupat mai multe poziții în aparatul de stat județean.

Marian Potbăniceanu a fost director a Direcției Generale de Pază a județului Teleorman, după care a devenit director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Cervenia. De-a lungul vremii, Potbăniceanu a fost un personaj public destul de discret, acțiunile acestuia fiind preponderent legate de activitățile de campanie ale partidului social-democrat. De altfel, el a fost nominalizat și pe lista scurtă a pretendenților la un post de parlamentar teleormănean, ocupând a doua poziție între opțiunile partidului pentru Senat, după Carmen Daniela Dan.

 

Articolul precedentBaschetbalistele de la CSM Alexandria au debutat cu victorie
Articolul următorPrimarul Alexandriei începe victimizarea după căderea guvernului Dăncilă