Un interlop dintr-un cunoscut clan din Teleorman a fost prins beat criță la volan

Sandu Vijai, unul dintre numeroșii membri ai unui cunoscut clan, Marmureaua, a fost oprit de un echipaj de la Poliția Alexandria, la ieșire din oraș spre București, în intersecția cu DJ 504. Individul era beat criță și conducea autoturismul proprietate personală, un Audi A6, conform Total Impact.

”Referitor la înregistrarea apărută în spațiul public, în care un bărbat este condus la Spitalul Județean Alexandria cu o autospecială a Poliției Municipiului Alexandria, facem precizarea că polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani, domiciliat în județul Giurgiu, a fost depistat de către polițiști la data de 19.01.2020, în jurul orei 17:00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza municipiului Alexandria, prezentând halenă alcoolică. Refuzând testarea cu aparatul alcooltest, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, informează Poliția Alexandria.

www.realitatea.net

Articolul precedentAvertizare Infotrafic: vizibilitate redusă în trafic din cauza ceții dense
Articolul următorÎncă un cadou pentru angajații de la stat. Fără poprire pe salariu!