Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Alexandria, judeţul Teleorman, după ce mai multe morminte din cimitirul din localitate au fost deschise şi jefuite.

Potrivit poliţiştilor, este vorba de mai multe morminte situate în Cimitirul Ortodox „Sfânta Adormire” din municipiul Alexandria. Oamenii legii au stabilit un prejudiciu de aproximativ 17.500 lei.

„La sediul poliției din municipiul Alexandria au fost depuse două sesizări, în ziua de 11 iulie, respectiv 12 iulie prin care părțile vătămate reclamă că persoane necunoscute ar fi provocat distrugeri  asupra mai multor cavouri care aparțin familiilor lor, totodată sesizând și dispariția mai multor bunuri care apațineau defuncților. Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, iar valoarea prejudiciului se ridică la aproximativ 17.500 lei. În timpul efectuării cercetărilor, polițiștii au mai identificat un cavou care părea a avea ușa de acces forțată”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Teleorman.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ,, profanare de cadavre sau morminte,, și ,,furt calificat,,, și în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării  persoanelor implicate.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE – Invitat MARIUS MARINESCU
Articolul următorBilanț coronavirus 13 iulie: 51 de cazuri noi și 4 decese