Surs[ foto: Inquam Photos

Fostul administrator al Teleormanului și om de încredere al lui Liviu Dragnea, Mircea Dumitrescu a ajuns și el pe lista inculpaților într-un dosar penal, cunoscut sub titulatura de „dosarul Belina”.

Este vorba despre dosarul Belina, care privește încheierea ilegală a trei contracte cu o firmă și cu o persoană pentru închirierea către Teldrum a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel. Inculpat în dosar a fost și administratorul public al județului Teleorman, Mircea Dumitrescu, ajuns acum la pensie și destul de afectat de cele întâmplate, pentru că, potrivit lui, „nu e ușor să te ferești toată viața de probleme și să ajungi să trăiești așa ceva la sfârșit de carieră”.

„Da, am fost chemat la DNA…. Am fost inculpat… Știți… Pentru complicitate la abuz în serviciu. N-a fost ușor deloc pentru mine. Și da, am fost inculpat, pentru că am semnat contractele. Acum, eu zic că lucrurile se vor rezolva, pentru că, potrivit legii, adică art. 5 din L 945, dacă în termen de 5 ani, Consiliul Județean nu a făcut investițiile pe care și le-a asumat, mijlocul fix revine în administrarea Apelor Române. Din ce știu eu, luna viitoare va fi o hotărâre în acest sens și faptele făcute se vor îndrepta.”, a declarat Dumitrescu.

Alături de Mircea Dumitrescu, în dosarul Belina, este investigat și fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, care de asemenea a semnat contractele. Anchetatorii susțin că în luna ianuarie a anului 2014, suspectul Gâdea Adrian Ionuţ, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, beneficiind de ajutorul suspectului Dumitrescu Mircea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a îndeplinit acte prevăzute în dispoziţiile legislaţiei primare, fapt ce a dus la încheierea cu o societate comercială şi o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea, în suprafaţă totală de 80 hectare.

 

 

Articolul precedentCarmen Dan vrea Parlamentul European sau… Consiliul Județean
Articolul următorPrimăria Alexandria pregătește taxe speciale pentru 2019