La Biserica “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Zimnicea se găsește oricând lumina sfântă. Ea a fost adusă de la Ierusalim în urmă cu șapte ani, iar preotul are grijă ca ea să nu se stingă niciodată. ”Acum șapte ani, pentru prima dată când s-a aprins în România, am luat lumina sfântă și de atunci stă aprinsă permanent, în trei locuri din biserică”, ne-a spus părintele paroh Safta. Preotul se preocupă ca tinerii căsătoriți să primească în dar, la cununie, flacăra sfintei lumini și o icoană, care să-i octotească tot timpul.
Biserica la care slujește de patru decenii este catedrală prin ordin episcopal din anul 1991. Biserica actuală este construită pe temelia unei bisericuțe vechi. Se amintește că la 1778 a fost mănăstire, iar lucrul acesta se poate vedea în zidul care se află în partea de sud a bisericii, un zid din cărămidă de 140 m înalțime și 28 metri lungime. Din spusele bătrânilor, aici a fost mănăstire.
”Avem date despre biserică de la 1778. Biserica actuală este construită la 1882, de meșteri sârbi. A fost târnosită de un pictor din Ploiești. Eu am venit aici la 1 noiembrie 1978, de aproape 40 de ani, și am găsit-o distrusă. Nu mai era decât o scenă de trei metri, cu tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Zidurile erau căzute. Am găsit un proces verbal că biserica nu mai poate să funcționeze. Nu mai primea enoriași. Așa am găsit biserica la vârsta de 20 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu și bucuria tinereții, m-am înhămat la o muncă foarte mare, mai ales că orașul Zimnicea a fost unul dintre cele mai distruse la cutremur. În 40 de ani de preoție, mă pot mândri cu faptul că nu am avut nicio reclamație. Eu am adus din casă la biserică, nu am luat de aici să duc acasă”, ne-a spus parohul.
Părintele Safta nu este originar din Teleorman, dar s-a regăsit pe aceste plaiuri și nu a mai vrut să plece. Alături de soția sa, proveniți din Voinești, județul Dâmbovița, și-au făcut un rost în județul nostru, asemenea fiului lor, care a urmat și el calea preoției. ”Nu regret că am rămas în Teleorman. Am băut apă din Dunăre și acum sunt teleormănean. Acum am biserica plină. Când am venit, veneau la biserică 10 persoane, în principal, femei. Ușor, ușor, i-am apropiat pe oameni, prin predici și vorbe bune, iar acum nu mă vait de frecvență”.
