Viorile româneşti au fost cele mai cerute în Uniunea Europeană anul trecut. România a fost fruntaşă la exportul de viori din spaţiul comunitar către statele lumii. Viorile din România vin de la Fabrica de instrumente muzicale Reghin, care este cea mai mare în Europa.

România a exportat 14.000 viori în statele din afara UE, adică 28% din exporturile extracomunitare de viori în 2018. Asta arată datele Biroului de statistică al UE.

Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut in total 105.000 viori, în valoare de 23,3 de milioane de euro. Peste jumătate din acestea, adica 55.100 (52%), au mers către alte state membre ale UE. Datele Eurostat arata un declin de 7% al exporturilor totale de viori ale ţărilor membre UE comparativ cu 2013.

Cei mai mari exportatori de viori din UE către restul lumii sunt România (cu 14.000 viori exportate în statele din afara UE, sau 28% din exporturile extracomunitare de viori în 2018), Danemarca (cu 12.200, 24%), Germania (6.400, 13%), Marea Britanie (5.000, 10%), Cehia (2.900, 6%), Franţa (2.700, peste 5%), Italia (2.500, 5%) şi Belgia (1.800, 4%).

Aproape jumătate din viorile exportate de UE au luat drumul SUA şi Coreea de Sud (11.900 viori fiecare, sau 24% din exporturile extracomunitare de viori). Un numar de doua ori mai mic au mers catre Japonia (6.700, 14%), Canada (2.900, 6%), Australia (2.300, 5%), Elveţia (2.100, 4%), Hong Kong (1.800, sub 4%), China (1.700, 3%), Rusia (1.600, 3%), Norvegia (1.200, 2%) şi Serbia (870, sub 2%).

Viorile româneşti de la Reghin

Viorile din România vin de la Fabrica de instrumente muzicale Reghin, cea mai mare în Europa. Aici sunt facute viori în regim industrial din 1951. Fabrica de instrumente muzicale din lemn Hora de la Reghin este singura de acest tip din România și cea mai mare din Europa. Construită în 1951, în perioada comunistă, după Revoluție a fost privatizată prin preluarea pachetului majoritar de către angajați și între timp a devenit și cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa, după ce firme de prestigiu europene s-au divizat sau și-au restrâns activitatea. Până în 1951, când s-a decis înființarea primei fabrici de instrumente muzicale din lemn, în România existau doar câteva ateliere mici de lutierit, însă recunoașterea internațională a venit după începerea exporturilor de chitare, viori și violoncele, în 1959.

Daca în 1951 au fost fabricate numai 37 de viori, în 1989 s-a ajuns la un vârf maxim de 120.000 de instrumente muzicale, iar în ultimii ani fabrica se poate lăuda cu peste 4,5 milioane de instrumente muzicale care ies de pe porțile sale. În prezent, la Reghin sunt produse 6.500 de instrumente pe lună. Fabrica mureșeana a atins o cifra de afaceri de 23,5 milioane de lei in 2018.

La capitolul importuri, statele membre UE au importat anul trecut 234.800 viori, în valoare de 15,7 milioane de euro. Majoritatea (82%, 191.500 viori) au venit din ţări din afara UE. Numărul viorilor importate de statele membre UE a crescut cu 27% comparativ cu 2013. Marea Britanie a importat cele mai multe viori – 71.300 viori din ţările din afara UE în 2018, adica 37% din totalul importurilor extracomunitare. 

Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia celebrării în 13 decembrie a Zilei mondiale a viorilor. Scrie www.realitatea.net

Articolul precedentVideo| Viralul zilei. Sute de oi au blocat centrul orașului Alexandria
Articolul următorBMW transportat într-o dubă pe străzile din Rădăuți VIDEO