Reabilitarea cu fonduri europene a centrului istoric al Alexandriei este deja o promisiune veche de un deceniu. Dar dacă proiectul trimis acum la evaluare va trece, istoria Alexandriei va fi acoperită de granit.

Pietonalul Alexandriei “ nu va mai păstra nimic din specificul istoric al locului, potrivit noului proiect. Pavimentul din mozaic venețian care a dat această unicitate la nivel național a pietonalului din Alexandria va fi îndepărtat, iar locul lui va fi luat de granit. Nici motivele agrare, cele care “vorbesc” despre specificul istoric al orașului, nu vor mai fi păstrate, arhitectul primăriei luând decizia să meargă pe alte decorațiuni decât cele caracteristice zonei, din punct de vedere istoric.

Informația este confirmată chiar de directorul tehnic pe investiții din Primăria Alexandria, Maria Gogoi. Aceasta susține că înlocuirea mozaicului venețian este o necesitate, pentru că tipul acesta de material este utilizat preponderent pentru pardoselile de interior. Tot aceasta ar fi și cauza actualelor cârpeli de pe centrul orașului.

“Actualul paviment, cel din mozaic venețian, este specific pardoselilor de interior. El nu rezistă pe termen lung la condițiile exterioare, de aceea sunt în prezent și numeroase fisuri în zonă. Așa că s-a decis să fie înlocuit acest mozaic cu granit. Și nu, nu se vor păstra nici motivele agrare existente, arhitectul nostru optând pentru un alt joc de figuri decât cel din prezent.”

Directorul tehnic ne dă, însă, și o veste bună, mai precis că proiectul depus la finalul anului 2018 pe POR a trecut de faza de eligibilitate, urmând evaluarea tehnică a proiectului: “N-aș putea să estimez un termen la care vor începe lucrările de reabilitare, obiectiv pentru care am început primele demersuri prin anul 2010. Atunci nu am găsit loc pentru această investiție, motivul fiind chelltuielile neeligibile. Dar pentru proiectul depus în 2018 a început evaluarea și am trecut de faza de eligibilitate, urmând să se facă evaluarea tehnică.”

Articolul precedentLa Turnu Măgurele, o hotărâre de Consiliu Local bate Codul Fiscal
Articolul următorPrimăria Alexandria are un nou secretar