Hotelul lui Dragnea reprezintă doar una dintre „afacerile de succes” ale familiei baronului de Teleorman. Povestea hotelului e complexă și cuprinde aspecte dintre cele mai infracționale cu putință, însă și mai relevant este felul în care arată locul cu pricina. 

Din punctul de vedere al banilor care s-au spălat acolo, hotelul Turris din Turnu Măgurele ar fi avut potențialul de a fi o bijuterie. În fapt, el arată ca o pensiune de mâna a cincea, în care numai nevoia acută te-ar putea determina să stai peste noapte.

Ca să facem o scurtă trecere în revistă a afacerii, vom preciza câteva dintre aspectele infracționale despre care aminteam la început. Turnu Măgurele nici nu e zonă turistică, așa că nu prea se justifică ridicarea unui ditamai hotelul în centrul orașului. Doar dacă cei care l-au construit nu intenționau să facă profit din obiectul direct de activitate… Ei bine, despre hotelul Turris știm că înainte de anii 2000 se încadra într-un tipar de proprietate mixtă. În anul 2002, Florinel Marinaș, despre care în Turnu se știe că ar fi soțul surorii Bombonicăi, Gabriela, devine administrator ales al S.C. Hotel Turris și schimbă tipul de proprietate din mixtă în privat autohton, ca urmare a cesiunii prin vânzare de acțiuni de la Fondul Proprietății de Stat. La acel moment, capitalul social al societății era de 2.303.700.000, împărțit în 92.148 de acțiuni a 25.000 lei fiecare. Printre acționarii de la acea dată se număra și SIF Oltenia.

Mai târziu, în anul 2005, adunarea generală a acționarilor aprobă transformarea S.C. Hotel Turris SA în societate de tip închis și retrage acțiunile de la Consiliul Național al Valorilor Mobiliare și de pe piața RASDAQ. În 2006, SIF Oltenia se retrage din acționariat, prin vânzarea celor 1351 de acțiuni nominative către Bombonica Dragnea.

Prețul convenit pentru o acțiune era de 12,95 lei, astfel că Bombonica a plătit celor de la SIF Oltenia suma interesantă de 17.495,45 lei. Capitalul social rămâne nemodificat, iar Bombonica se înscăunează drept acționar majoritar, cu 98,1768% din capitalul social. Noi credem că această schimbare a acționariatului n-a fost făcută deloc întâmplător în perioada în care Tel Drum aparținea deja lui Marian Fișcuci și începuse să treacă pe un profit absolut colosal, care trebuia cheltuit undeva.

De altfel, în anul 2005, prin cererea de mențiuni cu numărul 31536, Tel Drum închiriază de la Hotel Turris restaurantul. O să vă întrebați de ce avea nevoie Tel Drum de restaurant? Păi nu avea, dar motivația era parte a unei inginerii financiare care acoperea un transfer de bani dinspre Tel Drum spre Hotel Turris.

Un an mai târziu, adunarea generală a acționarilor hotelului a decis necesitatea majorării capitalului social cu un aport de 74.000 lei. Tot atunci s-a aprobat restituirea către acționarul majoritar, Bombonica Dragnea, a imobilului cu valoarea de inventar (țineți-vă bine!) de 203.059,98 lei și a terenului evaluat la șocantul preț de 11.260 de lei. Vorbim despre un teren situat în buricul târgului, cu dimensiunea de aproape 3000 de metri pătrați. În 2009 se decide iarăși mărirea capitalului social, iar pentru noile acțiuni nu subscrie decât Bombonica Dragnea! Decât atât! Era vorba despre 29.600 acțiuni noi cu valoarea nominală de 2,5 de lei fiecare, totalizând suma de 74.000 lei. Bombonica plătește în numerar acțiunile și ajunge să dețină 98,6201% din capitalul social.

Restul capitalului este împărțit între 26 de persoane fizice. Că turiștii nu rup ușile hotelului de la Turnu Măgurele știe toată lumea. Dar se pare că afacerea trecută pe numele Bămbonicăi n-are nevoie să funcționeze profitabil într-o societate capitalistă. Dimpotrivă! Analizând tranzacțiile dintre Tel Drum și Turris, observăm că unele afaceri au calitatea de a lua banii de unde sunt și de a-i muta acolo unde unde îi sunt necesari șefului.

Aceasta este, deci, afacerea Hotel Turris! Și așa arată hotelul. În consecință, orice alte comentarii sunt nu numai de prisos, dar și irelevante.