Probabil că toată lumea știe deja apelul făcut de Ecaterina Andronescu la pesediști, rugându-i să nu dea foc țării. 

Postarea de pe Facebook a Ecaterinei Andronescu a generat destul de multă vâlvă printre membrii PSD, care au încercat, într-un fel sau altul, să înțeleagă apelul colegei lor într-un mod cât mai apropiat de realitate. Dar au fost și unii care nu s-au arătat dispuși să asculte vocea rațiunii, considerând că e mai bine să rămână alături de Liviu Dragnea, în demersul lui de a da foc țării.

Și printre ei, cei mai numeroși au fost cei care au avut de câștigat de la Liviu Dragnea funcții și poziții sociale, pe care în alte condiții nu le-ar fi obținut niciodată. Adică oamenii lui Dragnea din Teleorman.

Cel care a reușit să se facă remarcat a fost, culmea, chiar președintele Consiliului Județean, Dănuț Cristescu, foarte cunoscut pentru abaterile lui numeroase de la normele gramaticale și pentru atitudinea slugarnică în raport cu președintele partidului, fără de care astăzi era probabil un anonim, ca atâția alții. Paradoxal, din recunoștință pentru Liviu Dragnea, Cristescu ajunge să o întrebe pe Ecaterina Andronescu, o pesedistă destul de echilibrată și, pe deasupra, profesor universitar, cine îi scrie postările pe Facebook. Mai mult, același Cristescu de la Teleorman a ajuns s-o sfătuiască pe una dintre cele mai vechi pesediste să facă un pas în spate. Toate acestea, într-un comentariu pe Facebook la deja celebra postare a Ecaterinei Andronescu. Asta după ce îi solicita explicații lui Iohannis, printr-un comunicat de presă anterior.

Începem să vedem foarte clar faptul că Dănuț Cristescu de la Teleorman nu mai are simțul realității. Și crede că se află în postura de a cere explicații și de a da sfaturi unor oameni aflați pe o cu totul altă treaptă a evoluției intelectuale și umane. Probabil că speră să devină premier. Și, în condițiile în care Dragnea își alege oameni din ce în ce mai dubioși pentru a le oferi demnități publice, e posibil să nu spere nici Cristescu degeaba. Chiar dacă momentan e la nivelul a 8 like-uri la o postare de câteva mii.

 

Articolul precedentTeleorman semnează #Fără Penali
Articolul următorArtificiile de la sărbătoarea Alexandriei ne vor costa 21.000 lei