Coronavirusul a infectat peste 4 milioane de oameni la nivel global de la începutul pandemiei și a ucis peste 227.000 dintre aceștia. SUA rămâne cea mai afectată țară, cu puțin peste un milion de infectați, alături de Europa, cu 1,6 milioane confirmați cu COVID-19.

Noul coronavirus a îmbolnăvit 4.098.278 de oameni pe tot globul, potrivit datelor centralizate de Worldometer, în timp ce Universitatea Johns Hopkins prezintă un număr mult mai mic de cazuri confirmate – 4.020.878, cu 78.600 mai putini. Dintre aceștia, au murit 280.223 (279.007, Johns Hopkins).

Aproape 1,35 de americani au fost confirmați cu SARS-CoV-2 până sâmbătă seară, dintre care 80.036 au murit, potrivit datelor centralizate de Worldometers.

În Europa, cea mai afectată țară este Spania, cu 262.783 de cazuri confirmate, urmată de Italia – 218.268, Regatul Unit 215.260, Rusia – 198.676, cu peste 10.000 de infectări pe zi în ultima săptămână.  În continuare, Franța a ajuns la 176.658 de cazuri confirmate, dintre care au murit 26.310 de persoane, și  Germania – 171.324, dintre care 7.549 de decese. 

România a trecut sâmbătă de pragul de 15.000 de îmbolnăviri și se apropie de 1.000 de decese.

Până sâmbătă. 9 mai, se  raportaseră, pe teritoriulRomâniei, 15.131 de cazuri  confirmate, dintre care 245  la Terapie intensivă. În ultimele 24 de ore fuseseră înregistrate 320 de noi cazuri de imbolnavire. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 939 au murit, iar alte 6.912 au fost declarate vindecate și externate. 

În carantină instituționalizată erau până sâmbătă 14.323 de  persoane și alte 20.462 de persoane se aflau în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

Articolul precedentPeste 15.000 de români infectați cu coronavirus. Aproape 7.000 de persoane au fost declarate vindecate
Articolul următorCe este PERMIS și ce este INTERZIS să faci după 15 mai