Locuitorii unui cartier de apartamente sociale din Alexandria vor fi mutați în containere „pentru săraci”, lângă cimitir. 

Povestea datează din vara anului trecut, când Viorica Dăncilă aloca din fondul de rezervă al Guvernului aproape 4 milioane de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii „Amenajare spaţii sociale temporare pentru situaţii de urgenţă sub forma unor module-containere“. Situația “de urgență” consta în aceea că în cartierul B-urilor, locuit preponderent de romi săraci (dar nu numai), două blocuri au fost incluse în categoria clădirilor de mare risc seismic și trebuie demolate.

Oamenii de acolo spun că blocurile sunt solide și altceva e la mijloc, dar asta e doar o mică parte a problemei. Adevărata problemă e că această parte a populației sărace din capitala județului Teleorman va fi mutată la marginea orașului, lângă cimitir, departe de tot ce înseamnă civilizația. Acolo lucrările sunt deja începute, iar paznicul locului ne-a spus că așa zisele locuințe vor fi gata anul acesta și săracii din zona B-urilor vor putea fi mutați acolo.

Izolarea va fi cea mai importantă dintre provocările celor care vor locui în containere. Căci locul în care ele sunt construite, lângă cimitrul de la marginea Alexandriei este unul îndepărtat de magazine, școli sau spitale. Cu toate acestea, este sigur că din acest an, locuitorii săraci ai B-urilor vor locui în containere, departe de facilitățile orașului.

Articolul precedentAmbulanța Teleorman protestează!
Articolul următorÎn ceas de noapte la Muzeul Județean Teleorman