Avertizare de cod galben de ploi şi viscol valabilă până duminică seara în mai multe judeţe din ţară.

Începând de astăzi, ora 18:00, şi până duminică, ora 20:00, în zona montană şi submontană a Olteniei şi Munteniei, se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 25…40 l/mp.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.500 m mixte. La altitudini mai mari de 1700 m, în Carpaţii Meridionali va ninge, vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 80…90 km/h) şi vizibilitate scăzută.

Judeţele aflate sub incidența codului galben sunt Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Harghita, Vâlcea, Sibiu, Alba, Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

În Capitală valorile de temperatură vor fi mult mai ridicate decât cele normale la această dată, astfel minima va fi de 7…8 grade, iar maxima de 11…12 grade.

Articolul precedentCu drag, despre România! Cu drag, despre Bistrița-Năsăud!
Articolul următorPoliţiştii opresc autoturismele care vor să urce la Rânca dacă nu au lanţuri de iarnă