Dacă ești în clasa XII-a sau ai diplomă de Bacalaureat și cel mult 28 de ani, împliniți în cursul anului 2022, poți deveni maistru militar în Armata României.

Cinci şcoli militare cu 23 de spcielizări şi 449 locuri sunt disponibile celor care vor o carieră în Apărare. Termen limită pentru înscrierea candidaților este 10 iunie 2022.

Școli  militare pentru formarea maiștrilor militari:

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre ”Basarab I” din Pitești (2 ani) – 88 locuri.

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ”Traian Vuia” din localitatea Boboc, județul Buzău (2 ani) – 110 locuri.

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale ”Amiral I. Murgescu” din Constanța, județul Constanța (2 ani) – 101 locuri.

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu (2 ani) – 105 locuri.

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri de Logistică ”Gheorghe Lazăr” din Chitila, județul Ilfov (2 ani) – 45 locuri.

Selecția se va desfășura înainte de admitere, în perioada 07.03-30.06.2022.

Selecția are loc în centrele zonale de selecție și orientare și constă în:
–    evaluare psihologică: test de aptitudini și de personalitate;
–    evaluarea capacității motrice (probe fizice): traseu utilitar-aplicativ, cu baremul de 1,45 sec. și alergare pe distanța de 2000 m, cu baremul de 9 min. și 45. sec.;
–     interviu de evaluare finală (pentru orientarea vocațională a candidaților).

În vederea susținerii selecției, candidatul trebuie să prezinte la CZSO, o adeverință medicală eliberată de către medicul de familie, valabilă 90 de zile de la data eliberării, care să ateste că la momentul examinării este ”clinic sănătos și nu se află în evidență sau sub observație cu boli cronice, psihice/neuropsihice sau infectocontagioase” și care să cuprindă sintagma ” eliberată pentru susținerea probelor sportive, evaluării psihologice și examinării medicale la intrarea în sistemul militar”.

Examinarea medicală va avea loc după admitere, în unități medicale ale Ministerului Apărării Naționale.

Candidații care optează pentru Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, declarați ”Apt” la examinarea medicală, vor parcurge examinarea medicală specifică și evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale la Centrul de Medicină Navală din Constanța.

Termen limită pentru întocmire/finalizarea dosarelor de candidat este 8 iulie 2022.

Admiterea are loc în data de 8 august 2022 și constă într-o  probă de evaluare a cunoștiințelor la disciplinele Matematică și Limba engleză, aplicată sub forma unui test grilă cu 36 de itemi elaborați în concordanță cu programa școlară valabilă pentru examenul de bacalaureat, filiera tehnologică.

Regulamentele de admitere (toate informațiile legate de concurs) se publică pe site-urile unităților de învățământ, după aprobarea lor, și pot fi consultate la birourile informare-recrutare.

Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Olt, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt, situat în Slatina, strada Drăgănești nr. 29; luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08:30 – 16:30, marţi între orele 08:30 -18:30, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele (BIR) 0249/412031 sau (OSO) 0249/431255;0249/437173.

Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro.

Articolul precedentAstăzi încep înscrierile la examenul de Evaluare Națională
Articolul următorCulisele Statului Paralel – Anchetă explozivă – Serial-maraton nemaivăzut până acum la posturile TV