Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate scăzută, pe locuri, sub 50 de metri) pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Cluj, Covasna și Harghita.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Se recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare. Reamintim obligaţia conducătorilor de  autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public.

Se recomandă şi celorlalţi conducători auto să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceaţă.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

Articolul precedentEXCLUSIV Medicul Alexandru Rafila: Sperăm să avem un vaccin împotriva COVID-19 până la sfârșitul anului
Articolul următorAutoritățile iau în calcul mai multe măsuri pentru limitarea răspândirii virusului