Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a aflat la sfârsitul săptămânii trecute în Teleorman, unde a făcut campanie electorală pentru PSD. 

Vizita nu a fost anunțată public, pentru a evita probabil confruntările cu potențialii contestatari, însă ministrul a scris pe pagina sa de Facebook impresiile de campanie. Pe data de 18 mai, Carmen Dan a ajuns în comuna Zâmbreasca din Teleorman, unde a avut grijă să se fotografieze cu localnicii. Apoi a scris că energia ei de a “răzbate în jungla politică” vine tot din Teleorman. De asemenea, avem informații că ministrul de interne a ajuns, tot în scopuri electorale, și în orașul Videle.

România are multe locuri frumoase și oameni buni am întâlnit peste tot, din Constanța până la Maramureș și Bistrița, ca să amintesc doar de vizitele din ultima săptămâna. Chiar și așa, teleormănenii sunt ca nimeni alții! Sunt unici pentru că sunt ai mei și eu sunt a lor cu tot sufletul! Am retrăit astăzi sentimentul de “acasă” alături de locuitorii din Zâmbreasca, cei cărora trebuie să le mulțumesc! Le mulțumesc pentru că m-am încărcat cu energie și trebuie să recunosc că doar așa îmi iau puterea de a răzbate în lumea noastră politică pe care unii o transformă în junglă. Pe 26 mai Zâmbreasca iese la vot. Știu asta! Și am încredere că fiecare dintre noi va face posibil ca “România merită mai mult” să nu fie doar un slogan de campanie. Ci promisiunea pe care PSD și-a respectat-o față de poporul acesta.“, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Articolul precedentPompierii teleormăneni au intervenit pentru deblocarea unui apartament din Alexandria
Articolul următorAvocatul lui Dragnea susține că faptele clientului său s-au prescris