Călin Georgescu, liderul exclus din cursa prezidențială, a transmis un mesaj de ultim moment, în care avertizează publicul cu privire la campanii de donații false care circulă în numele său. Acesta a precizat că nu a cerut și nu va cere niciodată bani de la susținători și că nu a autorizat pe nimeni să o facă în locul lui.
Georgescu a explicat că a primit în luna aprilie o amendă de 200.000 de lei din partea AEP, din care a achitat jumătate în termenul legal. A contestat sancțiunea în instanță, iar procesul va avea loc în luna septembrie.
În mesajul postat pe Facebook, el a atras atenția asupra unor conturi deschise pe platforme precum Revolut, folosite în mod fraudulos pentru a colecta bani în numele său. Georgescu a subliniat că nu a aprobat nicio inițiativă de acest fel și le-a cerut oamenilor să nu facă nicio plată către astfel de conturi.
Totodată, a dezmințit existența unor cărți semnate de el care se vând online, afirmând că singura lucrare autentică este „Marea Renaștere – Ieșirea din Matrix”, publicată de Editura Prestige și disponibilă exclusiv pe site-ul oficial al editurii.
El le-a mulțumit celor care au dat dovadă de solidaritate, dar a subliniat că sprijinul real nu înseamnă donații sau achiziții din surse neoficiale.
„Tratați achiziția acestei cărți ca pe un gest de eleganță culturală, nu ca pe un beneficiu pentru mine”, a fost îndemnul lui către cei care aleg să îl susțină.
Sursa: Newsinn