Ministerul Apărării Naţionale a început, prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt, recrutarea tinerilor – băieţi şi fete, absolvenţi ai învăţământului gimnazial cu certificat de absolvire, liceal cu diplomă de bacalaureat sau viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi liceal, în vederea şcolarizării în instituţiile militare de învăţământ.

Pentru anul de învăţământ 2022/2023, Ministerul Apărării Naţionale vine în întâmpinarea tinerilor cu o ofertă educaţională generoasă.

Este vorba de 816 locuri pentru învăţământul liceal militar, la cinci colegii naţionale militare:

1. Colegiul naţional militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, judeţul Prahova – 168 locuri;
2. Colegiul naţional militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, judeţul Alba- 168 locuri;
3. Colegiul naţional militar „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava- 168 locuri;
4. Colegiul naţional militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova, judeţul Dolj- 168 locuri;
5. Colegiul naţional militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța, judeţul Constanța- 144 locuri.

Se primesc candidaţi care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a, care fac dovada promovării evaluării/ testelor naţionale şi care nu depăşesc vârsta de 16 ani în cursul acestui an.

De asemenea, sunt disponibile 444 locuri pentru învăţământul postliceal militar de formare a maiștrilor, la cinci şcoli militare:

1.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Piteşti – 86 locuri;
2.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Sat Boboc, jud. Buzău – 91 locuri;
3.Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral I. Murgescu”, Mangalia – 129 locuri;
4.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – Sibiu – 97 locuri;
5.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri de Logistică ,, Gheorghe Lazăr” – 41 locuri.

Se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 28 de ani împliniţi în cursul acestui an.

Alte 1.013 locuri sunt disponibile pentru învăţământul postliceal militar de formare a subofiţerilor, la patru şcoli militare:

1.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Piteşti – 614 locuri;
2.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Sat Boboc, jud. Buzău – 95 locuri;
3.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – Sibiu – 178 locuri;
4.Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri de Logistică ,, Gheorghe Lazăr” – 126 locuri.

Se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 28 de ani împliniţi în cursul acestui an.

De asemenea, 199 locuri sunt disponibile pentru învățământul superior militar, la opt instituții:

1.Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București – 6 locuri;
2.Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” , Sibiu – 30 locuri;
3.Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov – 23 locuri;
4.Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanța – 13 locuri;
5.Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, București – 47 locuri;
6.Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, București – 5 locuri;
7.Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București – 55 locuri;
8.Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, Tg.Mureș – 20 locuri.

Se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 26 de ani/ 24 de ani pentru aviaţie-naviganţi, împliniţi în cursul acestui an.

Învăţământul militar este învăţământ de stat, vocaţional, gratuit, parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ.

Etapele concursului

Pentru a participa la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ, candidaţii vor parcurge următoarele etape:

– prezentarea pentru luarea în evidenţă la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt;
– susţinerea probelor de selecţie (evaluarea psihologică şi de evaluarea aptitudinilor fizice), la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare – Alba-Iulia;
– definitivarea dosarului de candidat, la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt;
– participarea la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ;
– efectuarea unui examen medical la o unitate sanitară militară (Spitalul Militar Craiova).

„Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale”, precizează reprezentanţii MApN.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Olt, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt, situat în Slatina, strada Drăgănești nr. 29; luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08.30 – 16.30, marţi între orele 10.30 -18.30, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele (BIR) 0249/412031 sau (OSU)0249/431255;0249/437173.

Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro.

Articolul precedentSpovedania lui Rizea, la Realitatea STAR. Dezvăluirile care dinamitează România și Moldova – cine sunt mafioții care ne conduc din umbră – ora 19:00
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET