Începând de astăzi, timp de trei zile, Alexandria va fi capitala folk-ului și literaturii române. Folk Event, conceput ca o tabără națională de folk, a ajuns la a treia ediție, iar la Alexandria vor ajunge în aceste zile folkiști și scriitori din 18 județe ale României. 

Sub deviza: „Să rămânem împreună, că suntem puțini”, tabăra națională de folk și literatură își propune să aducă laolaltă oameni ai cuvântului și muzicii în fața publicului teleormănean. Totul a început în urmă cu trei ani, când o mână de oameni inimoși, în frunte cu „sufletul” Trupei Arhaic, Nicolae Doboș, a decis să ofere și județului Teleorman accesul liber la muzică și vers.

Noi ne-am gândit ca evenimentul să se întâmple pe durata a trei zile și presupune succesiunea unor concerte de muzică folk și întâlniri cu muzicieni, scriitori și poeți, proiectul urmărind trezirea interesului pentru cultură la nivelul comunităților în care el se va desfășura.  De asemenea, vor avea loc dezbateri pe teme muzicale, iar participanții vor putea rămâne la eveniment pe parcursul celor trei zile în cadrul taberei de folk.„, își povestea Nicolae Doboș ideea la momentul lansării proiectului său ambițios.

Viorica Mihalache, Doina Lazăr, Florin Thomits, Valer Moldovan, Monica Cojocaru, Trupa Arhaic, Eugen Avran, Ana Maria Dumitru, Mihaela Stoica, Nicușor Lină, Cătălin Codru, Cristina Firoiu, Ela Nicolau, Dunia Pălăgeanu sunt numai câțiva dintre invitații taberei naționale de folk, care începe astăzi la Alexandria. Evenimentul va avea loc pe platoul din vecinătatea Consiliului Județean Teleorman și sunt așteptați toți iubitorii de muzică și poezie.

Articolul precedentPreședintele Plus Teleorman solicită demiterea viceprimarului Alexandriei
Articolul următorFamilia Dragnea, interzisă în SUA!