Cristian Ianoș Faluvegi, referent la Primăria Alexandria, cunoscut mai ales pentru faptul că reprezintă maghiarii inexistenți din Teleorman în Biroul Electoral Județean, a fost surprins într-o excursie câștigată de elevii mai multor școli din oraș. 

În luna august a acestui an, mai mulți elevi de la școlile 2 și 3 din Alexandria, alături de niște copii de la Liceul “Alexandru Ioan Cuza”, au câștigat un premiu de la Primăria Alexandria, în urma unui concurs. De pe data de 11 până pe 15 august, cei mici au fost într-o plimbare prin țară, ajungând la Târgu Neamț, Iași, Suceava, Bicaz și Brașov, într-o încercare de a cunoaște mai bine țara în care s-au născut.

Alături de ei s-a aflat și Ianoș Faluvegi, referentul Primăriei Alexandria (despre care ne e greu să spunem ce rol a avut în poveste, altul decât acela de a-i speria pe copii cu tatuajele lui), împreună cu fiul său mai mic. Copiii care au fost în excursie se plâng de faptul că Faluvegi nu i-a dus pe cei mai mici să vadă obiectivele turistice din zonele parcurse, pentru că sunt gălăgioși și “vomită”. Nu înțelegem exact ce s-a întâmplat acolo, dar ne este clar că Faluvegi nu este pedagog și nu avea nicio calificare să supervizeze copii.

Articolul precedentAcoperișul casei arse din Brătășani a fost în totalitate reconstruit
Articolul următorÎntr-un județ al sărăciei, cursurile de calificare sunt ”mană cerească”! Absolvenții primesc 1800 sau 3600 de lei