Gest extrem din partea unui pacient infectat cu virusul Sars Cov 2. Bărbatul, angajat al ambulanței Teleorman, s-a aruncat de la etajul 3 al spitalului. Asta după ce tocmai ceruse să fie externat pe propria răspundere și urma să fie lăsat să plece acasă. În urma impactului, bărbatul a murit. 

Bărbatul avea 60 de ani, era infectat cu coronavirus şi era internat la Spitalul Judeţean Roşiorii de Vede.

Ambulanţierul se afla în spital de o zi, dar nu voia să urmeze tratamentul recomandat de medici. Starea lui de sănătate nu era gravă.

Bărbatul nu dădea semne că ar suferi de depresie sau că ar urma să recurgă la un astfel de gest.

Colegul de salon al ambulanţierului susţine că acesta se simţea vinovat de faptul că şi-a îmbolnăvit şi familia de COVID-19.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentSecretarul general adjunct al Guvernului, Costel Barbu, va deschide lista PNL pentru Camera deputaților la Teleorman
Articolul următorImpactul COVID-19 asupra sistemului de sănătate din România