În România, există un oraș care se împarte în două realități: bogăția celor care îl conduc și sărăcia celor care locuiesc acolo. Este vorba chiar despre municipiul de reședință al județului Teleorman, Alexandria. Orașul de care a auzit toată țara după ce a fost acaparat de caracatița PSD. 

Căpușat de peste 30 de ani de legăturile, afacerile și mișmașurile partidului, orașul Alexandria se stinge din ce în ce mai repede, pe zi ce trece. Asta dacă nu se va produce rapid o schimbare cu oameni care să lupte pentru ea. „Oamenii aceia există”. O spune chiar candidatul PNL pentru primăria Alexandriei. Veronica Mitran susține că, fără o echipă cu viziune, municipiul de reședință va fi în câțiva ani pustiu, iar tinerii vor dispărea complet. Motivul? Nu există locuri de muncă. 

Actual vicepreședinte al Protecției Consumatorului, Veronica Mitran susține că bani și soluții sunt pentru a dezvolta orașul, numai că mai întâi el trebuie scăpat din tentaculele mafiei PSD. 

Municipiul de reședință al județului Teleorman, Alexandria, a devenit faimos în toată țara după ce Liviu Dragnea l-a transformat în zona sa de influență absolută. Însă nu… nu fostul lider al PSD a pus Alexandria pe hartă. Orașul a fost înfiinţat în anul 1834 ca „oraş liber”, prin cumpărarea unei moşii de către ţărani şi negustori. Numele i-a fost pus după numele domnitorului Alexandru Ghica. După doi ani de la înfiinţare, în 1836, a fost construită prima şcoală, dar anul următor, un incendiu avea să distrugă cea mai mare parte a localităţii. În ciuda acestui lucru, Alexandria s-a dezvoltat rapid şi a ajuns în scurt timp unul din cele mai importante târguri din Câmpia Română, iar la 1840 a primit statutul de oraş. 

Probabil știți poveștile despre vestitul bâlci al Mavrodinului sau cum, în urmă cu 30 de ani, Alexandria era binecunoscută pentru zona sa industrială puternic dezvoltată. Anii au trecut, iar acum în oraș fabricile își pun lacătul una câte una, iar tinerii migrează în alte orașe. Investitorii fug de Alexandria, cum fug asistații sociali de muncă, un alt obicei înrădăcinat în județul Teleorman. De ce?

„Investitorii in Alexandria aproape au plecat sau sunt pe picior de plecare. Nu se poate sa te gandesti la un investitor decat daca vin in intampinarea lui cu o oferta manageriala in regula, cu facilitati fiscale, cu facilitati de infrastructura. Ori noi la infrastrcutura nu stam foarte bine. Facilitati fiscale nu am oferit deloc și ne asteptam sa avem locuri de munca. Nu se poate asa. Trebuie ca administratia locala sa vina in intampinarea investitorilor cu diverse oferte atractive si pentru ei, si pentru oras”, spune Veronica Mitran.

Iar când totuși Alexandria este la un pas să atragă investiții, surpriză: fie birocrația, fie șpaga îi pun bețe în roate. 

„Birocratia este excesivă. Pentru primărie trebuie să mai eliminăm din această birocrație. Trebuie facută o digitalizare completă de la A la Z ca altfel nu reusim sa venim cu ceva bun. Cu locuri de muncă si tinerii nostri vor pleca cu totul”, mai spune Mitran.

„Aici exclus (ca tinerii sa-si gaseasca un loc de munca aici, n.r.), la noi se inchid fabrici, nu se deschid. Uitati-va in zona Iaica, merge foarte greu, Koyo este si ea afectata de pandemie, dar pe langa pandemie administratia locala nu a reusit sa atraga niciunul acesti investitori cu nicio masura. Aici discutam de un fief PSD unde mita, spaga si toate aceste lucruri se intampla si in zilele noastre. Ganditi-va la fabrica Pirelli care a vrut sa investeasca si nu a putut sa faca asta, chiar circula o filmare pe internet cu altualul primar care cerea spaga. Carcatita asta fiind destul de mare, orasul in curand va deveni pustiu”, mai spune Veronica Mitran. 

„De 30 de ani numai PSD, actual primar are 3 mandate de primar si unul de viceprimar, tot PSD. Acum, usor, usor am vazut ca a inceput sa dispara frica pentru ca au disparut locurile de munca si nu mai pot fi atat de mult santajati ca iti pierzi locul de munca pentru ca deja l-au pierdut. Doar asa s-a ajuns in stadiul in care acum se mai poate discuta, dar si acum este greu”, mai spune Mitran.

Până la planurile legate de viitor, actuala conducere a orașului, spun oamenii, nu rezolvă nici măcar problemele prezentului. Spre exemplu, cum într-o țară europeană, într-un oraș cu peste 50.000 de locuitori, oamenilor le curge la robinet apă maronie și plină de insecte. Da, ați auzit bine. Apa „potabilă” în Alexandria este maro și cine face greșeala să o bea ajunge la spital.

În urmă cu câțiva ani buni, Alexandria a accesat, prin Apa Serv, un proiect major cu fonduri europene, al cărui scop ultim era să furnizeze oamenilor, așa cum primarul Alexandriei promitea, „apă plată la robinet”. Dar banii din proiect s-au evaporat mai ceva ca apa în deșert.

„Apa in Alexandria este o problema din doua puncte de vedere: din punct de vedere al infrastructurii si al calitati apei. Pot sa va spun ca au accesat fonduri europene inca din 2007. Undeva la 122 de milioane de euro in doua etape, deci bani au fost dar nu se vad unde sunt investiti. Bani trebuie sa fie si de acum incolo, dar ei trebuie investiti corect ca oamenii sa nu mai suporte pierderile de pe retele. Calitatea apei este extrem de proasta, se poate vedea din reclamatiile cetatenilor Alexandriei, de la culoare pana la microbiologic nu se poate bea, sa se faca mancare cu ea, deci oamenii cara bidoane de apa ca sa poata sa-si gateasca sau sa-si spele copiii”, spune Veronica Mitran.

Pe lângă faptul că acum oamenii din reședința Teleormanului cumpără apă de la magazin pentru spălat, preparat mâncare, iar celei de la robinet nu îi pot acoperi mirosul nici prin o sută de metode, în Alexandria, la fiecare ploaie, sistemul de canalizare nu face față. Sunt străzi unde sute de case se inundă după doar două ore de ploaie.

„In acest loc s-au facut niste investitii intr-o pompa de cateva zeci de mii de euro care nu-si dovedeste eficienta. La cea mai mica ploaie, ea trebuie sa fie pornita manual si cu mare greutate”, spune Veronica Mitran.

Și apa nu este singura problemă din județ. La fel este și cu asfaltarea drumurilor, culmea, tocmai în fieful lui Liviu Dragnea și a uneia dintre cele mai mari firme de construcții, vestita companie TelDrum, despre care procurorii spun că era condusă prin interpuși de fostul lider PSD.

Chiar și mai gravă este problema parcărilor. Actualul primar ar fi ales calea mai ușoară pentru a rezolva situația parcării în Alexandria. În loc să construiască spații noi, a trasat cu vopsea linii în centrul orașului și a deliminat câteva locuri. 2 lei pe oră costă un loc de parcare improvizat. Și nici măcar nu sunt delimitate corect.

„Problema treneaza intrucat administratia locala a considerat sa faca parcari cu plata si sa traga niste dungi cu vopsea pe asfalt”, spune Mitran.

„In spatele fiecarui bloc sunt insuficiente. Fiecare locatar merge cu sacosele in spate si nu stie unde pooate parca seara cand vine de la serviciu. Parintii care mai au si copii cu atat mai grav, sa vii obosit de la serviciu sa dai ocol de 3 ori la bloc ca nu ai unde sa parchezi, sa cari bagaje, carucior, tot ce ai cu un copil, doi. Sunt cetateni care parcheaza si la 3 strazi distanta. Lipsa locurilor de parcare este o problema. Se reclama constrant, unele au fost scoase la licitatie si pe preturi exorbitante”, spune Veronica Mitran.

„Solutii exista. Cat de greu poate fi sa contruiesti 5-6 parcari in acest oras in punctele cheie, acolo unde aglomeratia este maxima, pe schelet metalic si structura usoara. Sunt parcari care se pot ridica in 3, 4 zile”, adauga Mitran.

Nici piețele nu sunt făcute cu cap. Nici măcar nu sunt finalizate. Intr-un oras cu peste 50.000 de locuitori exista o singura piata inchisa. Oamenii spun ca, de mai bine de 6 ani, autoritatile promit ca vor face aceasta piata functionala si pe timp de iarna.

Iar lista problemelor este abia la început. Dovadă stau declarațiile celor care se luptă pentru schimbare.

„Nu au blocuri, ANL-uri sunt insuficiente, nu au locuri de munca, nu au spatii de joaca suficiente pentru copii. Intre blocuri nu exista decat in zonele centrale foarte putin in periferie si cele din periferie nu vreti sa stiti in ce stadiu sunt”, spune Veronica Mitran.

Așa că echipa Realitatea Plus a mers și în cartierele sărace. Și nu, nu sunt deloc puține în Alexandria. Lipsurile și greutățile oamenilor sunt imposibil de suportat. O spun chiar ei, cei care locuiesc de o viață în sărăcia din Alexandria. 

Practic, există două Alexandrii paralele. Municipiul Alexandria este impartit in 2 realitati. Una dintre ele arata asa. Imaginea este dezolanta. Blocuri lasate in paragina iar strazile sunt asfaltate necorespunzator. Aici, la periferia orasului, investiile au fost zero.

„Se vede nivelul de trai. Corupții Alexandriei traiesc in centru printre flori, in timp ce oamenii cinstiti si buni ai orasului se lupta zilnic cu saracia si cara apa cu bidoanele pentru a-si prepara mancarea”, spune Mitran.

Oameni care stau în mizerie, câte opt persoane în aceeași încăpere și care speră că într-o zi vor primi o mână de ajutor.

La câțiva kilometri distanță de această zonă, la 20 de minute depărtare de oraș sunt câteva sute de alexăndrineni într-o situație și mai deplorabilă… sortiți să trăiască din promisiunile primăriei și închiși în containere la marginea municipiului. 

La marginea municipiului Alexandria sunt 60 de containere cu peste 60 de familii care locuiesc in ele .. Niste camere improvizate de autoritatii dupa ce le au promis oameniilor, de mai bine de un an, ca vor reabilita blocul in care locuiau inainte.

„Mita si spaga au fost apanajul PSD. Si, cum PSD-ul conduce de 30 de ani, imaginati-va ca aici, circula si pe internet un filmulet cu actualul primar cand lua mita, circula si acea istorie cu Pirelli, la fel s-a cerut mita si nu… dovada ca ei au mers pana la urma la Slatina si noi am ramas cu cateva fabricute care s-au inchis o parte din ele sau altele sunt in curs de inchidere”, spune Veronica Mitran. 

„Solutia este sa formam o echipa de marketing profesionist, o echipa de oameni destepti care sa poata negocia interesele Alexandriei la un nivel destul de mare,sa poata sa acceseze fonduri europene care sa deschida o gramada de oportunitati… Uitati-va la Oradea, la Cluj… Administratie liberala care nu face decat sa creeze locuri de munca, sa dea un imbold tinerilor sa ramana acolo”, a mai spus Mitran. 

Reporterul și operatorul Realitatea Plus au lăsat în spate containerele, iar de la sărăcie nu a mai fost mult până la gunoiul aruncat în pădure. Doar câteva sute de metri.

Exact la intrarea din padurea de langa Alexandria exista un panou pe care scrie clar ca nu poti arunca gunoaie in aceasta zonă. Numai ca in Alexandria nu exista un spatiu amenajat unde să poti face acest lucru si la doar cativa metri distanta oamenii au aruncat gunoaiele chiar in rapa. Lipsa expertizei manageriale i-a impins pe oameni să arunce resturile renovărilor pe care le-au facut sau au aruncat alte deseuri menajere.

În același timp, în Alexandria, cei de sus calcă pe cadavre ca să-şi atingă scopul. Suprataxarea suferintei oamenilor este o practica obisnuita in resedinta judetului Teleorman, in conditiile in care si asa impozitele si taxele sunt destul de mari. Pe langa faptul ca oamenii trebuie sa suporte durerea de a inmormanta o persoana draga, ei trebuie sa-si faca griji si pentru banii pe care ii scot in plus din buzunare.

În timp ce puțini s-au îmbogățit, mulți au sărăcit în Alexandria.

Alexandria s-a transformat într-un oraș pustiu, fără perspective, iar oamenii nu se mai feresc să o spună.

Părinți nevoiți să fie acum întreținuți de copii. Copiii obligați de circumstanțe să stea legați într-un loc fără viitor. 

Însă candidatul PNL pentru primăria Alexandria susține că în acest fel nu se mai poate. 

„Prietenii mei au un bebelus de 3 luni si se vad nevoiti in ficare zi sa care apa cu bidoanele sa-i prepare mancarea si sa-i facă băiță. Lucru care nu este normal sa se intample intr-o Alexandrie a anului 2020. Am doi copii si as vrea sa-i vad crescand aici, sa-i am tot timpul langa mine, dar daca lucrurile nu se schimba, sunt convinsa ca vor pleca si nu-mi doresc acest lucru”, spune Veronica Mitran.

„Eu promit ca se va rezolva ceva”, spune Veronica Mitran.

 


Citeste totul despre:

Articolul precedentBilanț coronavirus România: au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire și 17 decese
Articolul următorCifre alarmante – un milion de cazuri în septembrie. Scenariu în analiză: România ar putea intra, din nou, în STARE DE URGENȚĂ