Doi adolescenţi, ambii în vârstă de 16 ani, din comuna teleormăneană Botoroaga, au ajuns la spital, duminică seara, după ce mopedul pe care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism.

Accidentul s-a petrecut în  comuna Botoroaga, sat  Valea Cireșului, județul Teleorman.

„Deplasați la fața locului, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Videle au constatat faptul că, în timp ce  un tânăr în vârstă de  16  ani, din  comuna Botoroaga, județul Teleorman, conducea un moped în satul Valea Cireșului, în împrejurări care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor,  ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Botoroaga, județul Teleorman. În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a doi tineri de 16 ani, ambii din comuna Botoroaga, județul Teleorman, care se deplasau pe moped, fiind transportați la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Teleorman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Tânărul în vârstă de 16 ani care conducea mopedul, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

„În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și  împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, mai arată reprezentanţii Poliţiei.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentCea mai discretă femeie ministru, dezvăluiri incendiare despre 10 august – Ediție explozivă Culisele Statului Paralel, duminică, ora 21.00
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET